Cei cinci jucători care au dus Fiorentina pe primul loc în campionatul Italiei sunt, în opinia jurnaliștilor de la L’Equipe, Tătărușanu, Borja Valero, Jakub Blaszczykowski, Nikola Kalinic și Federico Bernardeschi.
„Ciprian Tătărușanu, portarul cu capul în nori. Uriașul român nu a primit decât două goluri în nouă meciuri de calificare pentru Euro și va vedea Franța în 2016 datorită locului 2 ocupat de România în grupă cu Irlanda de Nord. La Fiorentina, unde a venit în iunie 2014 de la Steaua, el a jucat în acest an opt meciuri, aproape atâtea cât tot sezonul trecut, când a fost accidentat la spate (nouă meciuri). Urmărit de Olympique Marseille și dorit de Napoli, ultimul bastion al celei mai bune apărări din Serie A a optat pentru Florența deoarece „este unul dintre cele mai frumoase orașe din lume”. Jucătorul de 29 de ani își poate pierde și capul: la 3-0 cu Inter Milano, meciul de referință al Fiorentinei (4-1 în 27 septembrie), el a avut probleme în a-și păstra concentrarea și a fost aproape de a-și înscrie un autogol”, scrie L’Equipe.
Meciul Fiorentina – AS Roma, derbiul etapei a opta a campionatului Italiei, are loc astăzi, de la ora 19.00.